Fiul lui Răzvan Theodorescu, găsit mort în casa de vacanță

Fiul lui Răzvan Theodorescu, găsit mort în casa de vacanță
Publicat: 11/10/2016, 08:18
Actualizat: 07/03/2019, 20:53

Ion Vladimir Theodorescu, în vârstă de 43 de ani, originar din București, a fost găsit luni mort în locuința de vacanță pe care o deținea în Argeș.

Potrivit reprezentanților IPJ Argeș cei care l-au găsit pe au fost oamenii care se ocupau de îngrijirea locuinței.

Aceștia le-au declarat oamenilor legii că Ion Vladimir nu ieșise din casă toată ziua, așa că au intrat cu forța în locuință, unde l-au găsit fără suflare și au alertat poliția.

Bărbatul ar fi vorbit duminică la telefon cu un prieten căruia i-a spus că are febră, dar că nu are în intenția să se ducă la spital.

Mai mult, acesta povestise apropiaților că a fost în Munții Buzăului unde l-ar fi mușcat un șarpe.

„Colegii mei se află la fața locului și fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul”, a declarat corespondentului Mediafax Andreea Însurățelu, purtător de cuvânt IPJ Argeș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
×